Localitatea Mintia
Descrierea localității și informații utile turiștilor.
Despre Mintia
Localitatea Mintia este situată în partea centrală a județului Hunedoara, pe culoarul văii Mureșului și a Munților Poiana Ruscă, pe DN7, Deva - Mintia - Săvârșin.
Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul localității, au adus nenumărate dovezi materiale ale unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel, pe hotarul localității, în dreptul pasajului de trecere peste calea ferată uzinală de la termocentrală, se semnalează o așezare aparținând culturii Turdaș, cu elemente ale grupului cultural Mintia - Foieni.
Așezarea romană de la Micia, se întinde pe partea stângă a Mureșului, până lângă Fabrica de acetilenă iar descoperirile făcute aici, demonstrează că această așezare depășește etapa unei așezări rurale odată cu sec. II e.n. și ajunge cu timpul în stadiul unui oraș bine dezvoltat. Aici s-a descoperit un impresionant tezaur monetar roman imperial.
Un rol important în economia acestei localități îl are industria energetică, industria chimică (producerea acetilenei), industria materialelor de construcție, industria producătoare de utilaje frigotehnice, industria de prelucrare a lemnului (prelucrare primară și producție de mobilier), industria alimentară (morăritul și panificația), comerțul dar și agricultura și creșterea animalelor.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mintia,_Hunedoara