Dacă vă doriți liniște și conectare cu natura, nu ezitati sa alegeți aceasta locație. Este un loc ideal, atât pentru tineri cât și pentru familiile cu copii (nu este la șosea, așa ca nu veți sta cu o grija în plus). Casa este exact ca în poze (ps trambulina care nu apare în poze a fost senzație pentru copii), însă ceea ce m-a impresionat de-a dreptul, a fost curățenia, atât a casei cât și a veselei. Am avut senzația inițial ca eram primii turiști care ii treceam pragul. Am aflat ulterior de la Alina, care este o gazda excelenta, ca nu este asa și curățenia i se datorează în totalitate. Un mare bravo! Ei ca om, ca gazda. Ne-am simțit acasă, în familie. Sunt atâtea locuri de vizitat, încât nu prea ai cum sa te plictisesti. Cu siguranță, ne vom întoarce (mai avem câteva obiective la care nu am ajuns, dar am salvat harta).