Dezamăgitor, nici vorbă de 4 margarete; maxim 2. După o discuție cu proprietarul, mi s-a spus că vom primi 2 camere cu balcon; citez "va pot oferi camere cu balcoane mari cu vedere la munte, apă curgătoare". Când am ajuns surpriză, o cameră nu numai că era fără balcon dar în fața geamului avea un gard de beton înalt de 2 metri, la mai puțin de 1 metru de geam. O "priveliște" oribilă (poză atașată). Apa curgătoare din descriere este peste drum de proprietate, nu este vizibilă absolut deloc din cauza vegetației și miroase a hazna (probabil se deversează apa de la canalizare în râu). Spațiul de luat masa este foarte întunecos, are un singur geam foarte aproape de proprietatea vecină și nu beneficiază de lumină naturală. Aragazul este în zona grătarului, destul de departe de bucătărie. Apropo de zona grătarului: este o zonă murdară cu ustensile mizerabile (voi atașa poză). Atitudinea proprietarului lasă de dorit.
Deși în descrierea situ-lui "Turist Info" scrie negru pe alb că acceptă animale de companie când am ajuns a fost deranjat că nu l-am anunțat că venim cu un cățeluș (de talie mică), iar când am vrut să-i arăt ce scrie pe site aproape că m-am făcut prost spunându-mi "nu mai căuta că nu scrie nicăieri". În camera unde am stat (cu peretele in fața geamului) era frig (aspect recunoscut de proprietar), iar în a doua seară când i-a cerut soția mea să de-a drumul puțin la căldură să poată să facă baie, proprietarul e fost deranjat: "că trebuia să mă anunțați de dimineață, că o să se facă prea cald în celelalte camere".
A deschis robineții de căldură în fața soției, dar caloriferele nu s-au încălzit (foarte puțin port prosopul de la baie).
Ps: ne mai mirăm că turiștii români aleg să meargă în străinătate.